CODUL DE ETICĂ ȘI CONDUITĂ AL RED SEVENS S.R.L. - Red-Sevens.ro

DECLARAȚIA DE MISIUNE RED SEVENS S.R.L.

Misiunea Red Sevens S.r.l. este de a sprijini crearea un mediu de joc responsabil și protejat, prin servicii inovatoare, oferite cu profesionalism. Sălile de joc marca Red Sevens reprezintă un mijloc de distracţie și o interacțiune socială. În sălile de joc accesul minorilor este strict interzis. 

Deoarece activăm într-un mediu extrem de dinamic, principiul de bază al Companiei este de a pune clientul pe primul loc. Promovarea unei oferte legale de servicii sigure și de calitate în domeniul jocurilor de noroc, sunt direcții prioritare pentru noi. 

Rolul Codului de Etică și Conduită al Red Sevens S.r.l., denumit în continuare „Codul”, este de a comunica tuturor părților interesate (conducători, angajați, clienți, colaboratori) valorile și principiile la care au aderat angajații și membrii organului de conducere al Societății.

Totodată, acest document reprezintă un ghid de conduită în activitatea zilnică sau în cazul unor situații speciale, adresat angajaților precum și membrilor Organului de Conducere al societăți și nu are scopul de a prezenta un set complet de reguli sau indicații exhaustive privind conduita și nici de a furniza soluții pentru fiecare situație în parte. Codul conține indicații și standarde minime și funcționează ca bază pentru cerințele de etică adresate angajaților din Red Sevens S.r.l. (în acceptiunea prezentului document, referirile la angajații au în vedere atât angajații, cât și membrii Organului de Conducere).

Acest document respectă standardele etice și profesionale de calitate ridicată promovate la nivelul Societății. Codul are la bază Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, se supune  prevederilor Constituţiei României,Legii nr.53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului Intern al Red Sevens S.r.l., și este întocmit în conformitate cu prevederi legislative al Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

 

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ȘI VALORILE

 

Principiile fundamentale pe care trebuie să le respecte angajații societăți în relațiile profesionale pe care aceștia le au cu clienții sau cu autoritățile, precum și cu alți angajați, furnizori sunt următoarele:

  • integritatea morală – angajații societăților din cadrul grupului au obligația de a acționa corect și onest în relațiile profesionale și de afaceri fiindu-le interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcției pe care o dețin, sau să abuzeze în vreun fel de această funcție;
  • imparțialitatea și nediscriminarea – angajații societăților sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice  interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
  • profesionalismul și transparența – angajații societăților din cadrul grupului au obligația de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine, claritate și conștiinciozitate, prin:

-menținerea cunoștințelor profesionale și aptitudinilor profesionale la un nivel ridicat, astfel încât clienții să primească date și informații profesionale de calitate ridicată referitoare la produsele și serviciile oferite

acționarea cu prudență sporită și în conformitate cu reglementările interne si legale în vigoare atunci când oferă clienților produsele și serviciile societăți

  • respectarea prevederilor legislației în vigoare – angajații societăților din cadrul grupului vor respecta legislația aplicabilă activității pe care o desfășoară, precum și reglementările interne ale societății;
  • confidențialitatea și secretul professional– – angajații societăți nu vor transmite informații confidențiale despre faptele, datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată, precum și la orice fapte, date sau informații, care privesc persoana, activitatea, către persoane care nu sunt autorizate să primească astfel de informații. Angajații societăți sunt obligați să păstreze secretul profesional asupra oricărei informații ori date nedestinate publicării, de care au luat cunoștință în cursul exercitării funcției și nu vor folosi aceste informații pentru obținerea de avantaje personale, orice abatere fiind sancționată conform legii si reglementărilor interne.

Persoanele care nu au calitatea de angajat al Red Sevens S.r.l., dar sunt abilitate să solicite și să primească informații ori date de natura secretului profesional, sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestora și le vor utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat, sau le-au fost furnizate potrivit legii ori contractelor/acordurilor încheiate.

  • prevenirea și combaterea faptelor de corupție, spălare de bani și finanțare a actelor de terorism – prin aplicarea măsurilor standard și suplimentare de cunoaștere a clientelei pentru întreg portofoliul de clienti, raportarea oricăror tranzacții care pot avea legătură cu acestea către autoritățile competente și evitarea finalizării unor astfel de tranzacții, în conformitate cu prevederile legale și ale reglementărilor interne;
  • exercitarea unei activități prudente în desfășurarea activități, prin gestionarea responsabilă a resurselor societăți
  • promovarea Jocului Responsabil – consolidare a unui mediu de joc responsabil și protejat
  • evitarea denigrării – angajații societăți vor desfășura activitatea cu bună credință, potrivit uzanțelor oneste, cu respectarea intereselor părților implicate și a cerințelor concurenței loiale
  • respectarea tuturor prevederilor prezentului Cod – de către angajații societăți prin asumarea responsabilității, înțelegerea și raportarea oricăror activități susceptibile de a încălca prevederile acestui Cod
  • protecția reputației Red Sevens S.r.l. – angajații societăți vor proteja buna reputație și imagine a organizației precum și a tuturor reprezentanților acestuia. Orice declarație sau acțiune a unui angajat care are ca rezultat prejudicierea reputației sau imaginii Red Sevens S.r.l. sau a reprezentanților săi va fi sancționată.

 

DOMENIUL DE APLICARE

Prevederile prezentului Cod se referă la relațiile dintre Societatea și angajații acesteia, pe de o parte, și alte părți interesate, dupa cum urmează:

3.1. Relația dintre Red Sevens S.r.l. și clienții acestora

Angajații Red Sevens S.rl. vor respecta principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și al autorităților publice, fără privilegii și discriminări și vor oferi produse și servicii de calitate clienților, acordând tuturor un tratament corect, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și al reglementărilor interne.

Angajații se vor asigura că informațiile oferite prin intermediul publicității sunt reale, adecvate, actuale, inteligibile, oferind o imagine exactă asupra serviciilor și nu sunt susceptibile de a induce în eroare clientul. La solicitarea de servicii, precum și pe parcursul derulării relațiilor cu clienții, angajații grupului vor prezenta toate caracteristicile, condițiile și serviciilor oferite precum si riscurile asociate, într-un mod transparent (limbaj inteligibil, termeni clari pe înțelesul clientului) și cu bună credință.

În furnizarea de informaţii cu privire la serviciile oferite, se va acorda întotdeauna prioritate intereselor clienților, depunând toate diligențele necesare pentru a putea acorda sfaturi personalizate și adecvate fiecărui client:

  • să acționeze cu onestitate, corectitutidine și profesionalism, în concordanță cu cel mai bun interes al clientului
  • să furnizeze clientului informații adecvate și cuprinzătoare, care să fie corecte, clare și să nu inducă în eroare

Societatea va trata în mod transparent, imparțial și obiectiv orice plângere adresată de către clienți în legătură cu serviciile oferite și vor face tot posibilul pentru a asigura soluționarea acesteia într-un termen rezonabil. În cazul în care din motive obiective aceasta nu va fi posibil, se va asigura informarea clientului asupra posibilelor întârzieri. În cazul în care apare o situație ce poate conduce la un conflict, angajații vor întreprinde acțiuni rezonabile pentru a soluționa în mod amiabil respectivul diferend. 

 

3.2. Principii de Bune Practici şi de Conduită

Comunicarea va fi:

-proactivă și accesibilă, atât ca limbaj și conținut, cât și ca mediu de comunicare

adecvată și proporțională cu nevoia de informații

-asigurarea unei instruiri adecvate a personalului, în special a celor care interacționează cu consumatorii, astfel încât comunicarea cu clienții: să fie cât mai clară, inteligibilă și corectă; să fie adecvată, ținând cont de circumstanțele individuale ale clienților, drepturile și interesele acestora

– să fie cât mai facilă, inclusiv din perspectiva înțelegerii termenilor tehnici sau neuzuali

 

3.3. Relația dintre Societate și autorități

Relația Societății cu autoritățile va fi guvernată de următoarele principii:

  • asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, a unei relații de colaborare corecte cu autoritățile, bazat pe professionalism și eficiență;
  • respectarea reglementărilor legale în vigoare și aplicarea lor corectă, conform autorizațiilor eliberate de către instituțiile abilitate în România, precum și în statele unde își au sediul societățile;
  • respectarea principiilor etice în relațiile cu funcționarii publici și cu autoritățile publice;
  • angajații vor exercita activitatea cu bună credință, potrivit uzanțelor oneste, solidaritatea profesională şi respectul reciproc

 

3.4. Angajaților le revin următoarele obligații:

  • se bazează pe profesionalism și respect
  • se vor comporta într-o manieră profesionistă față de clienți și loială față de Societate
  • să nu exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea, politicile și strategiile Societății
  • să nu facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare atunci când Societatea are calitate de parte în litigiu
  • să nu dezvăluie informații care nu au caracter public

 

Resursele și bunurile puse la dispoziția angajaților de către Societate vor fi folosite numai în scopurile pentru care acestea au fost alocate. Principiul respectării demnității umane trebuie să constituie baza tuturor relațiilor în cadrul întregului colectiv al Red Sevens S.r.l. Între șefii ierarhici și subordonați, între colegi pe același nivel ierarhic, între membrii diferitelor departamente, precum și față de colaboratori. La toate nivelurile ierarhice, angajații trebuie să creeze și să păstreze un climat profesional și echilibrat la locul de muncă în vederea desfășurării activităților în condiții bune și eficiente.

În rândul angajaților din cadrul Red Sevens S.r.l. nu se vor tolera acte de discriminare, directă sau indirectă, pe baze religioase, de rasă, de etnie, de gen sau de orientare sexuală, de origine socială sau de apartenență națională, de opțiune politică, de invaliditate, de sarcină, de vârstă, de caracteristici genetice, de apartenență sau activitate sindicală sau de orice altă natură.

Red Sevens S.r.l. va lua măsuri împotriva oricăror acte de indecență și hărțuire sexuală sau de orice altă natură care pot să afecteze demnitatea umană, viitorul profesional, prestigiul și imaginea angajaților lor.

Aceste principii trebuie să fie respectate atât în relațiile cu fiecare angajat, pe tot parcursul raporturilor de muncă, de la angajare până la încheierea relațiilor cu respectivul angajat, în cadrul evaluărilor și promovărilor, al programelor de instruire, în vederea stabilirii salariilor sau a altor beneficii, precum și al altor raporturi ce se nasc pe tot parcursul desfășurării activității de către angajat în cadrul Societății.

Pe parcursul programului de muncă, angajaților le este interzis atât consumul de băuturi alcoolice și de substanțe ilegale, cât și fumatul în alte spații decât cele special amenajate în acest scop, precum și practicarea jocurilor de noroc sau a pariurilor de orice fel.

 

POLITICA DE RESURSE UMANE. VALORILE ORGANIZAȚIEI. SPIRITUL RED SEVENS S.R.L.

Politica de resurse umane a Societăți Red Sevens S.r.l. respectă prevederile Codului Muncii și este menită să asigure încadrarea conduitei profesionale a angajaților săi în cele mai înalte standarde. Propune să asigure un mediu de lucru care să corespundă așteptărilor angajaților din punct de vedere al dezvoltării personale, al metodelor de lucru, a muncii în echipă, al modului de conducere, al tehnologiei și al securității personale.

Red Sevens S.r.l. își propun să asigure pregătirea continuă și specializarea angajaților si a membrilor organului de conducere, în vederea asigurării unui nivel de competență adecvată. În special, acestea se vor asigura că personalul care interacționează în mod direct cu clienții, are o educație solidă și cunoaște în detaliu aparatele de joc și reglementările aplicabile, pentru a putea furniza clienților informații complete și corecte, într-o manieră profesionistă.

Elementele cheie ale acestei politici se bazează pe următoarele valori ale brandului Red Sevens S.r.l.: suflet, energie, idei noi.

 

A. INTEGRITATE

Angajatii care au acces la informații privilegiate sau la alte informații confidențiale privind clienții vor evita orice acțiune generatoare de conflict de interese.

Vor avea în permanență un comportament corect și onest în relația cu clienții și colegii sau în relația cu terțe persoane și entități.

 

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR

 

Confidențialitatea reprezintă obligația ce revine tuturor angajaților/membrilor Organului de Conducere din cadrul Red Sevens S.r.l., indiferent de poziția deținută și/sau locul în care își desfașoară activitatea (sediu central, sală de joc, sală de pariu sportive, depozit) de a nu transmite către persoane neautorizate informații de natură confidențială despre faptele,datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată, precum și la orice fapte, date sau informații care privesc persoana, și activitatea acestuia.

Fiecare angajat/membru al Organului de Conducere al Societății are obligația de a păstra secretul profesional asupra oricărei informații sau date nedestinate publicității de care a luat cunoștință în exercițiul atribuțiilor de serviciu și nu va putea folosi astfel de informații în interes personal.

Excepțiile cu privire la obligativitatea păstrării secretului profesional sunt următoarele situații:

  • clienții și-au dat anterior consimțământul în scris;
  • solicitările de informații sunt primite din partea autorităților competente în scopul îndeplinirii atribuțiilor ce le revin și care sunt în conformitate cu cerințele legale în materie;
  • dezvăluirile sunt necesare pentru preîntâmpinarea sau identificarea unor activități ilegale.

Confidențialitatea trebuie păstrată și în ceea ce privește informațiile care nu sunt publice legate de activitatea Societăți, furnizori sau angajați, sau alte tipuri de informații interne ce reprezintă proprietatea Societăți cum ar fi:

  • detalii privind modul și structura de organizare a activității (acționari, conducere, auditori, salariați, clienți, potențiali parteneri ai Societății);
  • detalii privind sistemele informatice, echipamentele tehnice, partenerii de afaceri, costurile speciale negociate cu diverse categorii de clientelă, volumul vânzărilor, profitul, sau alte aspecte de natură comercială, care nu sunt destinate publicului larg;
  • informații privind activitățile de dezvoltare produse și servicii (previziuni, bugete, proiecte în dezvoltare) care nu sunt destinate publicului larg;
  • informații ce fac obiectul unor raportări interne;
  • informații care intră în posesia societăților prin canalele de comunicare agreate și trebuie tratate ca fiind confidențiale, dacă nu se specifică altfel;
  • orice tip de document care se încadrează în categoria reglementărilor interne.

Orice fel de informatii de natura celor descrise mai sus nu pot fi făcute publice și nu pot fi transmise/difuzate în niciun mod și indiferent de suport, către destinatari/terți, altfel decât:

  • cu respectarea reglementărilor interne ale societății, sau
  • către persoane îndreptățite să aibă acces la respectivele informații/documente în scopul și/sau în

legătură cu desfășurarea activității de zi cu zi a societății, sau

  • în cazurile prevăzute de legile speciale (ex. dezvăluirea secretului profesional în condițiile legii, prezentarea informațiilor relevante în Notele explicative la Situațiile financiare).

 

Natura confidențială a activităților derulate în cadrul societăți Red Sevens S.r.l. impune următoarele reguli pentru angajații/membrii Organului de Conducere a Societății:

  • nu vor divulga informații despre afacerile Societății sau despre clienții lor. Informațiile confidențiale vor fi protejate față de situațiile în care aceasta poate fi divulgată fără intenție, prin neaplicarea măsurilor de securitate sau prin discuții în fața unor terțe persoane, în mod special în cazul locațiilor cu spații deschise;
  • nu vor copia informații confidențiale pe suport hârtie, CD/ DVD sau alte forme de stocare, cu intenția de a le înstrăina;
  • confidențialitatea documentelor și informațiilor trebuie respectată atât pe perioada derulării raporturilor de muncă cât și după încetarea contractului individual de muncă, pe perioadă nedeterminată;
  • ştergerea și distrugerea materialelor/documentelor care nu mai sunt necesare trebuie realizată de o manieră prudentă și în conformitate cu regulile interne ale Societății;
  • vor respecta întocmai regulile de securitate, în special acelor de securitate IT ale Societății, prin prevenirea accesului neautorizat sau a distribuirii neautorizate a informațiilor de natură confidențială.

 

PRELUCRAREA ȘI PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

 

În cadrul activității desfășurate, Red Sevens S.r.l. utilizează date cu caracter personal, astfel ne preocupăm constant ca acestea să fie prelucrate în conformitate deplină cu dispozițiile legale aplicabile și cu cele mai înalte standarde de securitate și confidențialitate.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea principiilor prevăzute de legislația în domeniu:

  • în mod legal, echitabil și transparent față persoanele vizate (principiul „legalității, echității și transparenței”). În acest sens Societatea redactează într-un limbaj clar, concis, pe înțelesul publicului larg, informări conținând aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal pe care o realizează, pe care le aduce la cunoștință persoanelor vizate, după caz, prin afișarea lor pe website și/sau în cadrul formularelor/contractelor/notificărilor transmise acestor persoane. De asemenea, în cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal are ca teme consimțământul persoanelor vizate, acesta va fi solicitat după informarea prealabilă a acestora, realizată conform cerințelor legale
  • numai în scopuri determinate, explicite și legitime (principiul„limitărilor legate de scop”)
  • datele cu caracter personal utilizate în activitatea Societăți sunt adecvate, relevante si limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate (principiul „reducerii la minimum a datelor”)
  • Societatea se asigură că datele cu caracter personal pe care le prelucrează sunt exacte și iau măsuri pentru actualizarea lor (principiul „exactității” datelor)
  • păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care datele sunt prelucrate (principiul „limitării legate se stocare”)
  • prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal (principiul „integrității și confidențialității”)

 

Aceste principii se aplică nediscriminatoriu, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal aparținând tuturor categoriilor de persoane fizice, fie acestea clienți obișnuiți sau ocazionali ai Societății, angajați sau membri ai organului de conducere, parteneri contractuali, vizitatori etc.

 

FOLOSIREA BUNURILOR PROPRIETATEA SOCIETĂȚII

Angajații/membrii Organului de Conducere al Societății Red Sevens S.r.l. nu vor folosi serviciile, resursele sau facilitățile Societății în interes personal și nici nu vor încuraja, susține sau permite altor persoane să facă acest lucru. Această prevedere include, dar nu se limitează la următoarele: autoturism, telefon fix și/sau mobil, fax, fotocopiator, calculator, rechizite, e-mail, internet etc.

În utilizarea autoturismelor proprietatea Societății, angajații/membrii Organului de Conducere vor da dovadă de comportament civilizat în trafic, atât prin respectarea regulilor de circulație cât și prin intervenția operativă în vederea limitării unor potențiale daune în caz de accident sau pentru evitarea unor situații care pot provoca daune sau vătămări terților.

Angajații nu vor utiliza numele Societății sau orice alte resurse ale acesteia pentru a obține sau a-și spori avantajele personale.

Societatea nu tolerează nicio formă de mită și/sau corupție. În procesul de selecție al terților colaboratori va fi acordată o atenție maximă, în vederea inițierii unor colaborări doar cu acele entități care iși asumă respectarea principiilor prezentului document, urmând a fi monitorizate activitățile acestora în mod adecvat, în concordanță cu procedurile interne aplicabile.

Angajații/membrii Organului de Conducere al Societății nu vor utiliza în mod excesiv sau abuziv facilitățile de care beneficiază, nici în interes propriu și nici în favoarea altor persoane/entități.

 

RELAŢIA CU FURNIZORII

Societatea Red Sevens S.r.l. va urmări să deruleze relații de colaborare cu persoane fizice și entități care adera la valorile morale și principiile expuse în prezentul document.

Gestionarea relației cu furnizorii se va baza pe abilități de comunicare, o atitudine constructivă și soluții tehnologice adecvate. Strategiile de promovare comună pentru oportunități de dezvoltare durabilă vor respecta cerințele legislative aplicabile.

Principiile pe care se va baza o relație eficace:

  • încrederea reciprocă
  • inițiative de calitate
  • managementul situațiilor de criză
  • comunicare
  • respect
  • flexibilitate

Se va promova îmbunătățirea continuă, prevenirea defectelor și optimizarea proceselor. Se va stabili un canal adecvat de comunicare cu furnizori pentru a facilita gestionarea situațiilor critice,

 

 

EGALITATEA ȘANSELOR, EVITAREA HĂRȚUIRII ȘI A DISCRIMINĂRII

Societatea Red Sevens S.r.l. se angajează să ofere salariaților săi un mediu de muncă lipsit de orice formă de discriminare și hărțuire.

Formele de hărțuire pot fi:

  • Hărțuirea verbală, cum ar fi comentarii depreciatoare, glume, ironii sau insulte, mergând pâna la amenințări;
  • Hărțuirea scrisă, când astfel de comentarii depreciatoare, glume, ironii, insulte sau amenințări sunt exprimate în scris;
  • Hărțuire fizică, cum ar fi atingeri nejustificate și ofensatoare, impiedicarea sau blocarea deplasării;
  • Hărțuire morală, este o formă de hărțuire psihologică sistematică la locul de muncă, atunci când un salariat este atacat și stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare și izolare, punându-se în pericol atât starea emoțională cât și abilitățile profesionale ale victimei;
  • Hărțuire sexuală a unei persoane de către altă persoană la locul de muncă constă în avansuri sexuale nedorite, cereri de favoruri sexuale sau o altă comportare verbală sau fizică de natură sexuală, atunci când: acceptarea unei astfel de conduite reprezintă un termen sau o condiție de angajare a persoanei; acceptarea sau refuzul unei astfel de conduite stau la baza deciziilor referitoare la angajare; un astfel de comportament are scopul sau efectul de a influența în mod nerezonabil eficiența unei persoane la locul de muncă sau crearea unui mediu de lucru intimidant, ostil sau jignitor.

Angajatul care consideră ca a fost hărțuit de către un coleg de muncă,un superior ierarhic sau o persoană cu care colaborează sau lucrează pentru companie, trebuie să informeze imediat superiorul său direct și/sau conducerea entității.

 

 

CONCURENȚA LOIALĂ ȘI MARKETING-UL

Red Sevens S.r.l. depune eforturi susținute pentru a deveni un pilon reprezentativ printre operatori sălilor de jocuri printr-o concurență loiala și o conduită de piață caracterizată în permanență prin onestitate și integritate. Societatea se angajează să respecte legile concurenței și să trateze competitorii cu respect.

Legile concurenței sunt concepute pentru a garanta concurența liberă și deschisă, costuri corecte pentru consumatori și servicii de calitate ridicată. Angajații și conducătorii vor da dovadă de precauție pentru a evita chiar și încălcarea fără voie a acestor legi.

Când angajații/membrii Conducerii Societății Red Sevens S.r.l. interacționează cu competitorii, vor evita discuțiile cu privire la informații sensibile sau confidențiale.

Se va evita:

  • stabilirea sau comunicarea de prețuri sau condiții referitoare la produsele și serviciile oferite;
  • stabilirea unor convenții de împărțire a piețelor, clienților sau teritoriilor;
  • orice acțiune de boicotare îndreptată împotriva clienților, furnizorilor sau a altor companii concurente;
  • orice acțiune, decizie, act, comportament ce ar putea fi sancționat în conformitate cu prevederile legislației românești și/sau europene privind protecția concurenței libere

Strategia Red Sevens S.r.l. este bazată pe concurența liberă, corectă și puternică precum și pe respectarea în permanență a legilor și reglementărilor în vigoare.

 

 

RELAȚIA CU MASS MEDIA. COMUNICAREA ÎN SOCIAL MEDIA

Orice fel de comunicare cu mass media locală sau naționala, cu privire la activitățile sau serviciile promovate de Red Sevens S.r.l. vor fi realizate strict prin intermediul Departamentului de Marketing.

De asemenea, angajații/membrii Organului de Conducere al Societății vor evita exprimarea în public (inclusiv pe internet/bloguri/rețele de socializare) sau distribuția/ promovarea, în orice format, a unor opinii contrare sau opinii negative în legătură cu activitatea sau serviciile Red Sevens S.r.l.

Departamentul de Marketing asigură:

  • relația directă și permanentă între Red Sevens S.r.l. și mass media (televiziune, radio, presă scrisă), prin stabilirea și menținerea relațiilor de bună comunicare, în beneficiul Societății.
  • selectează, canalele de comunicare cele mai potrivite pentru transmiterea mesajelor
  • monitorizează, presa scrisă și online
  • elaborează diverse strategii de comunicare cu mass media, în funcție de nevoile de comunicare ale Red Sevens S.r.l., Strategiile elaborate vor fi puse în aplicare doar cu avizul și sprijinul conduceri Red Sevens S.r.l.
  • în cazul apariției unei crize mediatice, propune conduceri Red Sevens S.r.l. măsuri de rezolvare
  • asigură administrarea conținuturilor pe site-ul www.red-sevens.ro  și verifică afișarea corectă a informațiilor de către specialistul IT desemnat.

 

 

RAPORTURI CU AUTORITĂȚILE DE CONTROL

La nivelul Societății, orice interacțiune cu autoritățile de control este gestionată de către departamentele de specialitate, reprezentanți desemnați sau împuterniciți expres, în conformitate cu reglementările interne aplicabile.

Angajații nu vor interacționa direct și nu vor formula răspunsuri în numele Societății, adresate autorităților de control, fără acordul expres al direcțiilor de specialitate, al reprezentantului desemnat sau al împuternicitului responsabil, în conformitate cu prevederile reglementărilor interne.

Angajații vor acorda întregul suport autorităților, în derularea oricăror investigații cu respectarea prevederilor legale.

Prezentul Cod este accesibil și se aplică fiecărui angajat. 

Acest document poate fi actualizat sau completat periodic, în conformitate cu legislația în vigoare sau ca urmare a deciziilor de modificare a Codului, luat de Conducere.

 

 

TRANSPARENȚĂ, UNITATE, ACȚIUNE

Jocul Responsabil: O industrie a jocurilor de noroc responsabilă nu poate exista fără jucători bine informați, protejați de riscurile unor excese și ajutați la nevoie. Iar Societatea Red Sevens S.r.l. pune mare accent pe acest lucru, astfel, în sălile de jocuri și sălile de pariuri este afișat formularul de auto-chestionar.

Completarea chestionarului anonim de mai jos vă poate ajuta să luați decizii în cunoștiință de cauză cu privire la ce o să faceți în privința jocurilor de noroc. Sunteți gata să faceți acest pas?

Parcurgeți testul acum și aflați care este profilul dumneavoastră. Nu aveți absolut nimic de pierdut. Testul durează doar 5 minute. 

 

  1. Dacă te gândești la perioada ultimelor 12 luni, s-a întâmplat să joci la jocurile de noroc mai mult decât ți-ai propus?
DA NU
   

 

  1. S-a întâmplat să pretinzi vreodată în ultimul an că ai câștigat la jocuri de noroc, când, de fapt, nu s-a întâmplat așa?
DA NU
   

 

  1. În ultimele 12 luni, te-ai simțit cumva vinovat de faptul că joci la jocurile de noroc?
DA NU
   

 

  1. Ai fost criticat în ultimul an de prieteni, familie sau apropiați, din cauza faptului că joci la jocurile de noroc?
DA NU
   

 

  1. S-a întâmplat să ai probleme cu banii în ultimele 12 luni din cauza jocurilor de noroc?
DA NU
   

 

  1. În ultimele 12 luni, s-a întâmplat să simți că trebuie să continui să joci până vei câștiga?
DA NU
   

 

  1. Dacă ai răspuns cu DA la două sau mai multe întrebări, cât de des s-a întâmplat lucrul respectiv?
Nu este cazul O singură dată De mai multe ori Des
       

 

Vă aflați pe un teren alunecos și ar fi timpul să acționați, fără rușine, prejudecăți sau alte preconcepții. La solicitare vă putem îndruma ca să primiți asistență de specialitate.

 

Vă rugăm să Reţineţi !

  • Jocurile de noroc sunt o formă de divertisment. 
  • Nu reprezintă o metodă de a vă îmbogăţi rapid şi de a vă plăti datoriile.
  • Jocurile de noroc se bazează pe noroc. Nu există formule care să garanteze câştigul. 
  • Asiguraţi-vă că decizia de a juca vă aparţine!
  • Nu încercaţi niciodată să vă recuperaţi pierderile!
  • Verificaţi tot timpul sumele cheltuite la casierie!
  • Asiguraţi-vă că ştiţi regulile jocului pe care-l jucaţi!